Uneori avem nevoie doar să fim ascultați! Trecem prin diverse situații de viață, unele mai fericite, altele mai puțin. Acestea din urmă ne pot crea emoții negative (teamă, furie, neputință) care se pot sedimenta în interiorul nostru fără măcar să ne dăm seama.. Dacă nu le scoatem la suprafață la timp, dacă nu suntem conștienți de existența lor, dacă le ignorăm sau le băgăm „sub preș”, ele ne erodează pe dinăuntru și ajung până la urmă să explodeze și să ne îmbolnăvească corpul fizic.

          Fiți foarte atenți la emoțiile voastre și nu le subestimați! Când vă vine să plângeți, plângeți! Când vă vine să urlați, nu înghițiți acele urlete interioare, ci găsiți o cale, o metodă să vă eliberați de ele și, astfel, să vă regăsiți pacea interioară, pacea sufletului.

Uneori tot ceea ce ne lipsește este timpul pentru a ne asculta, a ne da voie să simțim acele emoții, să fim conștienți că sunt acolo și apoi să le invităm politicos să plece!

          Dacă nu avem cu cine să purtăm astfel de discuții, putem vorbi cu noi înșine. Găsim un spațiu unde să nu fim deranjați și ne întrebăm pur și simplu: Ce mai faci? Cum ești astăzi? Mai poți? Cum te simți? Putem folosi oglinda ca o unealtă minunată de a ne privi în ochi și a vorbi cu noi înșine, așa cum am face-o cu un prieten de încredere. Aceasta este o metodă care ne poate ajuta să dăm drumul emoțiilor reținute de o grămadă de vreme!

          Răspunsurile la întrebările tale vor veni imediat! Unele însoțite de lacrimi, altele de zâmbete, altele de un lung oftat. Depinde de emoția cu care se însoțesc. Avem emoții care așteaptă să fie eliberate tocmai din copilărie, emoții pe care le-am ținut blocate în noi, neștiind ce să facem cu ele, fiind pe atunci niște copii.

           O altă opțiune ar fi să găsim o persoană în care ne putem încrede și care să aibă răbdarea necesară să ne asculte, să mai pună câte o întrebare, din când în când, care să ne ghideze exact în punctul cel mai dureros ca să putem, astfel, elibera din corp acea emoție care ne blochează starea de bine. Descărcările pot fi de diverse feluri: lacrimi, tremurat, căldură în corp sau senzație de gol. Toate acestea sunt semne clare că acea emoție a plecat de la noi și a lăsat un „spațiu” în urma ei.

Am observat că cei mai mulți dintre noi avem o viață care se desfășoară pe repede înainte, dar, cu toate acestea, este necesar să ne mai și oprim și să ne acordăm acel timp pentru a ne întreba, a medita la unele evenimente petrecute, a ne lua învățămintele, a ne analiza emoțiile care au venit la pachet cu acele situații și a merge mai departe.

          Este necesar să fim atenți și la cei din jurul nostru! De multe ori o întrebare pusă la momentul potrivit face mai mult decât o discuție lungă și fără rezultat (vă spun din experiența proprie). Un „ce mai faci, ești bine?” va produce în cealaltă persoană sentimentul că îi pasă cuiva, că nu este singură, că mai este cineva acolo, iar acest minunat sentiment îi va da acel imbold de a trece mai ușor peste momentele dificile.

          Da, există și astfel de momente, când avem nevoie doar de atât, de o întrebare… de restul se va ocupa sufletul nostru care știe ce are de făcut mai departe (putem cere prin rugăciune sau meditație să fim ghidați în acest sens).

          Stați în liniște cu voi, oameni buni! Îmbrățișați-vă singuri dacă nu există nimeni care să o facă, spuneți-vă o vorbă bună, mângâiați-vă și încurajați-vă singuri, dacă cel de lângă voi nu face acest lucru, căci voi vă cunoașteți sufletul cel mai bine!

Voi vă știți trăirile interioare,  stările sufletești, nevoile și emoțiile. Să nu vă fie teamă să simțiți, dar dacă experimentați situații care vă displac sau care vă iau pe „nepregătite”, eliberați la timp acele emoții, nu le păstrați prizoniere în voi pentru că vă rănesc și vă țin, la rândul lor, prizonieri, într-o stare joasă emoțional, într-o nemulțumire continuă, într-o anestezie permanentă, iar această stare va atrage boala.

          Fiți atenți la voi! Vindecați-vă singuri rănile și mergeți mai departe, cu pace în suflet!

Roxana Cotigă

Text publicat în numărul 52 /27 septembrie 2021- Revista Viața Integrativă

Foto. internet