Mergând desculță pe asfalt,

Fără păreri și fără fard,

Întrezăresc o nouă Cale

Și-un gând se-nalță în picioare

Fără alai și fără veste…

IUBIREA… o, iubirea ESTE!

          Ce este iubirea? Ne-am întrebat de multe ori.. Este un sentiment? Este o stare? Este o trăire? Ce este? Doar atunci când simți iubirea în toate celulele tale.. atunci poți spune câteva cuvinte despre ea… nu mai mult, pentru că nu vei putea descrie niciodată în limbajul terestru tot ceea ce ea este!

          În această viață am fost binecuvântată să aduc pe lume un fiu, cu nume biblic (nu întâmplător)! Acest suflet minunat a reușit să mă învețe ce este iubirea și din perspectiva unei mame, întregind, astfel, toate formele, felurile și toate nivelurile de simțire până în acest punct al existenței mele. Pot spune că am ajuns să Îi înțeleg iubirea lui Dumnezeu pentru fii Lui.. cu ajutorul acestui suflet luminat, un adevărat maestru pentru mine!

Cum poate cineva care iubește atât de profund să se supere? Cum poate să nu ierte? Cum să nu aibă răbdare infinită cu cel iubit? Cum să nu dorească să îl vindece? Cum să nu îi ofere ce are el mai bun?

          Cum să nu îi împlinească dorințele? Cum să nu îl mângâie când ceva îl doare? Durerea lui este și durerea ta! Lacrima lui îți atinge sufletul…

Bucuria și zâmbetul lui îți fac inima să tresalte de fericire! Este parte din tine, din ființa ta! Iubind, simți că devii unul cu cel iubit… o singură ființă!

          Acum știu că și Dumnezeu simte la fel pentru noi, copii Lui! Ne va iubi și ne va ierta la infinit, pentru că noi suntem parte din El!

Iubindu-ne pe noi, fii Lui, se iubește pe Sine!

          La rândul nostru, iubindu-i pe ceilalți, ne iubim pe noi înșine deoarece suntem un întreg! Nu suntem separați, suntem fii și fiice de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Tatălui nostru!

Iubindu-ne aproapele, Îl iubim chiar pe Dumnezeu! 

Putem iubi cu aceeași putere, neclintire, măreție și veșnicie, asemenea Lui!

          Toate acestea au fost conștientizate din viață, din trăirea și simțirile personale, iubind până în străfundul ființei mele și observându-mi transformările interioare. 

          Iubirea m-a făcut sensibilă, maleabilă, umană, mi-a pus sufletul în palma vieții să o pot îmbrățișa și să o simt ca pe o operație pe cord deschis, uneori…

Dar tot ea, iubirea, mi-a dat și forța de a trece peste toate obstacolele, de a muta munții din loc cum se spune și de a mă reînvia din amorțirea în care mă aflam! M-a plimbat de mână prin umbrele nopții, dar mi-a arătat și luminile Raiului…

Această iubire dinăuntrul ființei mele este infinită, statornică și de netăgăduit, la fel ca iubirea Tatălui pentru odraslele Acestuia! 

          Iubirea este zid de piatră, dar este și șoaptă duioasă, la nevoie! Iubirea este și putere dezlănțuită, dar și slăbiciune, este și cer, și pământ, bucurie, extaz și agonie, aripă în zbor, dar și pasul mărunt, agale!

Ea este și suspin de dor, dar și lacrimă fierbinte de fericire și recunoștință! Este fiorul din adâncul pântecului, dar și lumina gândului care îți străbate ființa.

Este neclintirea muntelui, dar și volatilitatea și șerpuirea apei printre văi, și Om și Dumnezeu, conștiința înlăuntrul ființei! 

          Nu aș putea-o descrie altfel, dar cuvintele nu sunt de ajuns pentru a o putea cuprinde vreodată… Ea… doar poate fi simțită și trăită pe măsură!

Doar o iubire pură și necondiționată te poate face să îți deschizi larg porțile sufletului și să îți dai voie să SIMȚI! Să simți totul fără bariere și fără teamă! Fără întrebări sau așteptări, fără îndoieli și condiționări, fără limitările omenescului, fără judecată! Să permiți să se manifeste prin ființa ta! Doar atât! Să îi permiți SĂ FIE!

          Ea poate lua forme și se poate metamorfoza în toate stările, gândurile și acțiunile tale, transformându-te și aducându-te la esența ta, ca Ființă – aceea de a Fi iubire! Iubirea pură și luminoasă precum conștiința! Într-o astfel de iubire, ființa și conștiința și-au dat mâna, fiind de acord întru totul!

Acum înțeleg cum poate iubirea să unească Tatăl (conștiința) cu Fiul (Ființa, simțirea)! Este singurul liant care ne va conduce spre desăvârșire! Spre cunoașterea și iubirea profundă și absolută… de Sine! 

          Doar IUBIREA unifică și aliniază ceea ce este, într-un singur TOT, absolut: veșnicia Ființei care iubește etern! Doar iubind îi poți da voie divinului să se manifeste prin tine, doar iubind ca un Dumnezeu, întru totul, cu toată ființa ta, te îndreptățește să spui că și tu ești un Dumnezeu, pentru că doar iubirea te îndumnezeiește!

Roxana Cotigă

Articol publicat în revista nr. 56/22 noiembrie 2021