de Nicolas Dayzus

TRANSFORMAREA. OGLINDIREA EI ÎN INIMA LUI DUMNEZEU

          „Fiecare ființă de Lumină în toate cerurile, fiecare ființă de Iubire în toate lumile, fiecare sclipire de lumină stelară care este întrupată, fiecare planetă însărcinată cu viață – toate își țin respirația. Toate își țin respirația în timp ce Eu (Dumnezeu) vă chem să ieșiți cu totul din realitatea voastră și să aveți încredere că Noua Lume va fi acolo pentru ca voi să puteți păși în ea. Cu fiecare inspirație a mea vă simt pe voi ca și pe cea mai măreață Iubire care izvorăște din mine. În toate lumile, în toate Universurile în expansiune, toate trilioanele de ființe care-și desfac aripile adevărului, nu este nimeni ca voi.

Acum a sosit momentul pentru cel mai mare salt în credință, credința care spune că ceea ce este în inima voastră esteadevărul adevărat, în timp ce toată structura în care v-ați trăit toate viețile este o iluzie. Cu siguranță că înțelegeți acest lucru, dar îl înțelegeți suficient de bine ca să vă mizați viața pe el? Îl înțelegeți suficient de bine ca să pășiți mai departe și să aveți încredere că Iubirea Mea va fi acolo? Și sunteți pregătiți să faceți acest lucru atât în mare cât și în mic fără nici o comparație între lumea pe care o părăsiți și lumea în care ajungeți?

          Sunteți dispuși să renunțați la „casa voastră umană” – ideile pe care le-ați avut despre ceea ce înseamnă să fii o ființă umană? Puteți începe cu o tabula rasa pe care Eu să scriu adevărul vieții voastre pe care voi apoi să-l trăiți, moment de moment, clipă de clipă, viziune cu viziune, vis cu vis?

          Dragii mei, sunt trei lucruri foarte importante care s-au derulat și care deja v-au schimbat lumea pentru totdeauna. Este nevoie ca voi să înțelegeți profund aceste lucruri în timp ce Mă luați de mână și pășiți departe de marginile lumii voastre cunoscute. În timp ce pășiți în cunoașterea locului vostru în inima Mea și în adevărul „Lumii care va veni”, Iubirea este radiantă în voi astfel încât voi deveniți o celulă care funcționează în inima Mea, inima lui Dumnezeu, trezindu-vă. [..] Trebuie să înțelegeți că voi trăiți în Mine, că voi sunteți într-adevăr celule vii în inima Mea.”